Statele Unite au ridicat complet interdicția vizând laptopurile în cabinele avioanelor care zboară din Orientul Mijlociu în SUA, au anunțat autoritățile, precizând că aeroporturile din regiune au luat măsuri pentru consolidarea securității, relatează Associated Press.
Companiile aeriene Emirates și Turkish Airlines au anunțat că interdicția vizând laptopurile în cabină nu se mai aplică în cazul curselor lor cu destinația Statele Unite, relatează BBC News.
Administrația de la Washington ia în considerare interzicerea laptopurilor la bordul avioanele care au ca destinație sau zboară din Statele Unite ale Americii, a declarat șeful securității americane, John Kelly.
Extinderea interdicției din SUA referitoare la transportul laptopurilor și altor dispozitive electronice în bagajele de mână ale pasagerilor avioanelor, pentru a include și zborurile din Europa, ar costa călătorii peste 1 miliard de dolari, potrivit estimărilor Asociației pentru Transporturi Aeriene Internaționale (IATA), transmite Bloomberg.
Oficiali americani și europeni vor discuta miercuri planurile pentru a extinde interdicția vizând laptopurile în cabina curselor către SUA și la avioanele care pleacă din Europa, relatează Associated Press.
Companiile aeriene din Europa se pregătesc de extinderea interdicției de către Statele Unite a laptopurilor și altor dispozitive electronice mari în cabinele avioanelor, transmite Bloomberg.